Stătea lungită pe marginea patului,mai,mai să cadă jos.Se uita în gol,iar lacrimile îi curgeau şiroaie pe obrajii palizi.De data asta nu se mai gândea că i se duce blush-ul de la atâta plâns.Vroia să dispară.Vroia să plece undeva...si nu pe o insulă pustie sau ceva de genu,nu.Vroia un loc unde nu reprezenta nimic pentru nimeni,acolo unde nimeni nu s-ar fi interesat de ea.Nu că aici unde era acum ar fi fost mare bătaie pe curul ei.Cel mai tare o deranja că nu şi-l putea scoate din minte.Era prea mult.Dar cu toate astea, ar fi vrut să o asigure că măcar el n-o să treaca cu bocancii prin viaţa ei.
...îi era frică.Frică să nu dispară.Aşa cum au dispărut toţi.
Şi el.Deşi pe el n-a apucat să-l iubească.Simţea că ceva nu era în regulă şi asta era insuportabil,chiar şi pentru o temperamentală incorigibilă.Era unul din momentele alea când ar fi dat orice în schimbul unei îmbrăţişări.Din când în când îşi mai verifica pulsul, să se asigure că încă îi mai bate inima.Frica o făcea să se simta mică,mică.Acum şi-ar fi dorit să-l ţină de mână pentru că asta ar fi făcut-o mai puternică decât a fost ea vreodată.
Era înstrăinată de tot ce se petrecea în jurul ei.simţi cum o lacrima i se prelinge uşor pe buzele uscate,asemeni unui bolnav in agonie.O şterse repede.Îşi simţea oasele arzând,de dor,se gândea ea.Cu ultimele puteri îşi vârî mâna sub pernă şi apucă telefonul.Îi căută numărul în agendă.L-ar fi sunat dar îi era teama.Blocă repede tastatura şi dădu să arunce telefonul sub pernă,oftând.Rămase în aceeaşi poziţie,fără vlagă.Şi ar fi aruncat o privire în oglindă,dar deja ştia că avea sa vadă doar un chip palid,neînsufleţit.Aşa era ea...când nu era lângă el.Îî era frică că n-o să vină înapoi.Şi gândul ăsta o seca de toate puterile.
To be continued..
