*Oh,sunt atât de nenorocită că nu merit să iţi îndrepţi privirea spre mine..
Pedepsită să fiu bolnavă?Poate.Crăpăturile s-au lărgit.Oh,cum de-am putut permite asta?
Închid ochii ori de câte ori sunt extenuata de suferinţă şi îi deschid iar,doar ca să sufăr din nou.Cu o încredere de animal bolnav,incă mai trag nădejde că o să mă fac bine.Nu mi-am dat seama până acum,dar suferinţa te sensibilizează.Chiar mai mult decât aş dori eu s-o facă.Nu-mi place suferinţa,dar o accept cu resemnare,doar de dragul momentelor când cei din jur se îngrijesc de mine mai mult decât o fac de obicei.Cineva cu care nu-mi permit să fiu egoistă,să-mi asum merite sau să fiu încăpăţânată.Iar apoi,mama.Ea se îngrijeşte de mine mai mult decât o fac eu.Ma face să mă simt "mai iubită" decât de obicei.Mereu am crezut că n-o să fiu în stare s-o iubesc cu aceeaşi intensitate...
Sufletul ei este mai delicat decât cea mai fină mătase,mai puternic decât piatra şi mai vivace decât marea.Mă simt privilegiată să fiu copilul unui suflet atât de frumos.
A iubi=a muri,a suferi, a (se) sacrifica,a purta de grijă,a ajuta,a se manifesta afectiune...ah.Uneori am impresia că „a iubi” este atât de complex că nu poate fi definit.Mulţi au încercat să defineasca acţiunea,dar oare câţi au reuşit?
To be continued... [my head burns]
