Azi mi-am revazut bunica dupa un rastimp
destul de mare.Era tot asa cum o stiam.Ni s-au intalnit privirile,si azi, parca
imi vorbea din priviri mai mult ca oricand.Mi-a spus,cu ochii mari admirativi,
ca eram frumoasa.Cea mai.Purtam o rochie de culoarea untului,ce atarna putin
peste genunchi.Mai jos de sani o
insiruire de trandafiri isi facea loc.Materialul usor transparent si fin te
ducea cu gandul la povestile cu zane,printi si printese.
Timp de cateva minute i-am privit fata
brazdata de riduri,si ma intrebam, ce poveste o fi ascunzand fiecare.Parul nins
ii iesea de sub batic,prelingandu-se pe fruntea ridata.Ochii erau aceeasi.Un albastru
linistitor, inconjura cateva scantei de maro in jurul pupilei dilatate.Buzele
se uneau intr-un zambet sincer,pe care numai la oamenii in varsta il poti vedea.As
fi vrut sa-i pot zambii la fel cum o facea ea.Am privit-o cu atentie inca o
data, ca si cum as fi vrut sa-mi intiparesc bine in minte fiecare
trasatura,fiecare rid al ei.
Ce dor o sa-mi fie de ea, cand ea n-o sa mai fieL…!
Nu-mi venea a crede,ca sub riduri
inca se mai ascunde inocenta,ca sub suferinta sta dragostea si ca in ochii
albastri licareste viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu